//
you're reading...
Cum Vad Eu Lumea ( sau "Putina Filosofie" )

Zambiti, va rog!


Folosesc metroul bucurestean, de cand s-a „inventat”. Aceste calatorii mi-au prilejuit mereu ocazia de a observa oamenii. Prin prisma profesiunii mele mai noi, pare ceva normal. Insa ii observ pe oameni de mult. Unul din aspectele caracteristice ale bucurestenilor este frapant pentru mine: bucurestenii poarta haine inchise la culoare. Negre, gri, cenusii, bleumarim, maro. Si cele mai intunecate nuante. Intr-o incercare nestiintifica de-am mea de a face o statistica, am dedus ca circa 80% din bucuresteni fac acest lucru. In utlimele zile chiar m-am straduit sa verific: la circa 25 de calatori sunt circa 4-5 cu haine mai deschise la culoare. Cea mai mare frecventa de haine deschise la culoare se regaseste in zone unde sunt persoane din afara orasului: zona garilor, a aeroporturilor, a autogarilor. Care sa fie cauza?

Nu ma pot opri sa asociez aceasta stare de lucruri cu lipsa zambetului de pe fetele noastre. Mai mult: cei mai multi sunt incruntati, ca si cum s-ar certa cu un interlocutor invizibil. Sau ca si cum ar fi foarte, foarte suparati. Nu contest motivele de suparare ale romanilor. Emit doar niste teme de reflectie:

– ce-ar fi daca am purta si haine luminoase? S-ar murdari mai repede, de acord. Dar poate ne-ar face strazile mai luminoase si mai pline de viata. Si da, am atrage mai repede atentia. Ar fi mai dificil sa trecem neobservati. Si asta inseamna riscuri nu-i asa? Sa atragi atentia pe strada, sa fii vizibil, sa iesi in evidenta, pana in 1990 nu era indicat. Ba , in anumite perioade avea riscuri mari. Poate chiar arestarea. Sau riscuri mai mici: te remarca vre-un politruc la un miting ( de ex.) si te punea sa cari  vre-un tablou, sau un steag, si nu mai puteai sa „o stergi” mai devreme. Va mai amintiti de mitingurile comuniste la care nu aveam voie sa avem haine de piele sau de blana? Sau in aniii de dupa razboi cand purtarea unei palarii sau cravate erau sinonime cu condamnarea ca „dusman de clasa” ? La fel ca si in 1990 la mineriada cand o barba sau o pereche de ochelari, sau niste plete te transformau direct in „dusman al democratiei originale”.

-ce-ar fi daca ne-am sterge de pe chipuri incruntarea? Sa o inlocuim cu o fata destinsa, cu un zambet abia schitat? Sa zimbim cand vorbim cu cineva, cand ascultam pe cineva. Ne e greu? Ne e frica? Amintirea vremurilor cand sa zambesti era periculos deoarece pareai fericit ( suspect nu?) sau ca iei in ras „organele” sau discursu’ lu tovarasu’ nu s-a stins? Sau a devenit deja un dat cultural, fixat bine in inconstient?  Daca ai o fata senina ceilalti pot deduce ca „o duci bine”, ca ai bani , sau relatii, sau oricum n-ai griji. Si nu „da bine”.

Toate acestea fac parte deja din episcriptul nostru, din cultura noastra. Frica a coborat in inconstient dupa atatea generatii de „sacrificiu” si acum nu mai observam usor toate acestea. Ne innegureaza viata. Incruntarea de pe chip transmite mesaje de respingere catre ceilalti. Aici intra si copilasii nostri, si partenerii si strainii. Unii dintre noi au dezvoltat intretimp forme complexe de „aparare” : indiferent cat de fericit ai fi in interior, ai grija ce arati „in afara”. Exista deja tabuuri, norme nescrise. In cutare ocazie poti sa zambesti, in cealalta nu „se face”.  Debusolant si profund nociv. Efectele pe termen lung se vad in ceea ce se intampla in Romania post-decembrista: duplicitate  peste tot, programe perfecte pe hartie si dezastruoase in realitate, fonduri europene neaccesate, economie in degringolada, popor nemultumit profund de intreaga clasa politica ( ca si cum acestia nu ar fi tot romani, cu bune si rele), lipsa de perspective. Nu este nevoie nici de sociologie nici de psihologie pentru a observa toate acestea. Este vorba numai de un exercitiu de observatie sincera.

Va invit sa-i intrebati pe straini cand vin in romania cum percep ei aceste lucruri. Cum de ie se pot imbraca in haine colorate. Cum de ei pot zambi in cursul oricarei discutii. Si nu au sentimentul ca se dezvaluie periculos, ca sunt remarcati, ca vor atrage atentia cine stie carui organ represiv. Ei sunt (mai ) liberi decat noi. Nu au nici un merit individual in asta. Au alta istorie. Dar putem invata de la ei si de la noi insine. Romani, nu riscati nimic daca purtati haine mai vesele si daca zambiti mai des. Veti primi in timp tot mai multe zambete, mai multa bunavointa, mai multa apreciere. Este dovedit stiintific ca persoanele ce zambesc sunt percepute in procent mai mare ca fiind mai atragatoare, mai de incredere. De aici pana la a fi considerate mai competente si a li se cauta apropierea nu mai e decat un pas.

Libertatea incepe din interior.

Iar azi este prima zi a restului vietii noastre. Zambiti va rog!

Anunțuri

Despre psihologludovicsandulescu

Esti intr-o dilema? Ai o suferinta? Simti ca este ceva in neregula in viata ta sau cu tine? Ai in mod repetat emotii nefiresc de puternice care te impiedica sa fii tu insuti, sa te porti normal, sa relationezi, sa lucrezi? Simti nevoia, suparator de des sau de intens sa te retragi, sa te izolezi, sa "fugi de lume" sau, dimpotriva, sa-i agresezi pe cei din jur? Esti lispit de chef, energie, motivatie? Esti excesiv de retras, timid sau speriat - pana la "blocare" totala? Ai o parere proasta despre tine? Ai uneori senzatii fizice extrem de intense, atacuri de panica, insomnii rebele, frici subite si fara o cauza aparent logica? Esti foarte nemultumit de cium esti tratat acasa, la job sau in cercul de apropiati? Uneori plangi fara motiv sau "din senin"? Porti in suflet emotii si ganduri pe care doresti sa le impartasesti dar nu ai cui? Iti este teama sa iti exprimi parerea, gandurile, emotiile? AI neintelegeri sau certuri frecvente cu partenerul/partenera si se pare ca nu reusesti sa ajungi nicaieri? Consideri ca viata este nedreapta, excesiv de grea, fara speranta sau fara rost? Iti este frica de oameni, de ce pot ei gandi despre tine? Iti este groaza sa vorbesti in public sau cu necunoscuti, transpiri excesiv, te inrosesti, te balbai in asemenea situatii? Iti este frica sa mergi cu liftul, pe scarile rulante, cu metroul, in spatii inguste, aglomerate sau vaste - deschise? Iti este groaza de inaltime sau animale? Adormi foarte greu - senzatia ca nu se mai opresc gandurile - sau te trezesti prea devreme, uneori dupa miezul noptii din cauza acelorasi ganduri sau emotii puternice? Ai ganduri ce par a nu se opri, indiferent de vointa ta - si te tulbura, te chinuiesc si nu te lasa sa fii tu insuti? Te ingrasi deoarece nu te poti abtine de la mancare, sau dimpotriva nu ai pofta de mancare deloc, sau dupa ce mananci excesiv te simit vinovat(a) si iti provoci purgatii sau vomismente? Ai trecut printr-un eveniment traumatizant de amintirea caruia nu reusesti sa scapi ( un accident, un deces, pierderea jobului, ruperea unei relatii, etc.) ? Ai probleme in cuplu. Daca treci prin asa ceva si simti ca viata ta este tulburata de aceste situatii, ganduri si emotii - inseamna ca ai nevoie de ajutor. Pot sa te ajut sa afli ce se intampla de fapt. Sa afli care este situatia ta obiectiv, realist si suportiv. Sa afli care sunt cauzele acestor simptome si mai ales ce se poate face pentru a iesi din aceste situatii. Cabinet individual de psihologie Ludovic Sandulescu, Bucuresti. Analiza Tranzactionala este un sistem psihologic creat de psihiatrul american Eric Berne in SUA in anii 50 cu scopul de a de a dezvolta un sistem psihoterapeutic eficicient. Analiza Tranzactionala a fost dezvoltata continuu de la Eric Berne de psihologi, psihiatri, consilieri si psihoterapeuti intr-un sistem psihologic umanist, cuprinzator, coerent, sistematic, coerent si mai ales foarte eficient utilizat in prezent cu deosebit succes in psihoterapie individuala si de cuplu, in consiliere, in educatie si in organizatii. In Analiza Tranzactionala gasim diverse scoli si abordari complementare si coerente, utilizarea si dezvoltarea de concepte, teorii si tehnici imprumutate din alte abordari ( de exemplu din psihanaliza, Gestalt, etc. ) si o vasta literatura si metodologie proprii. Pe langa psihoterapie si consiliere individuala si de cuplu, un domeniu extem de dezvoltat al aplicatiilor Analizei Tranzactionale este in domeniile educational si organizational: consiliere organizationala ( consilierea in management, consiliere in marketing, psihologie organizationala, analiza stilurilor de lucru, analiza starilor eului organizationale, analiza scriptului organizational, analiza stilului decizional, etc. ) analiza si optimizarea comunicarii, tehnici de stimulare a creativitatii si rezolvarii problememlor, teambuilding, etc.

Discuție

4 gânduri despre &8222;Zambiti, va rog!&8221;

  1. Citind textul tău, Ludovic, mi-am amintit de o diferenţă pe care am observat-o între români şi portughezi – două popoare care se aseamănă mult, din punctul meu de vedere – în perioada când am locuit în Portugalia.

    Când merg pe stradă, îmi place să mă uit în ochii oamenilor şi să le zâmbesc.

    În România, rareori mi se răspunde în acelaşi fel; de obicei oamenii îmi evită privirea, iar uneori mă privesc şi ei pe mine, dar cu o expresie deranjată, agresivă în ochi (mesajul pe care îl citesc e „Ce-ai cu mine, ne ştim de undeva?”).

    În Portugalia, de cele mai multe ori oamenii îmi susţineau privirea. Iar când contactul vizual dura mai mult de 2 – 3 secunde, mulţi mă şi salutau aplecându-şi uşor capul sau zâmbindu-mi laaaarg. Asta în timp ce ţara era în criză economică şi politică, deci nu prea dădea nimeni pe-afară de fericire. Dacă amintesc şi de faptul că de mai multe ori mi s-a oferit ajutor în locuri publice fără să-l cer, se conturează imaginea unui popor învăţat să trăiască împreună, să caute contactul cu semenii.

    Sper că încet-încet ne vom învăţa şi noi să ieşim din cochilii şi ne vom dezvolta sentimentul de apartenenţă la comunitate. Iar noi, psihologii, avem un rol important de jucat aici 🙂

    Scris de Cristina | 22 Februarie 2012, 9:52
    • Buna! Ma bucur foarte mult pentru ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Iti multumesc pentru ca mi-ai acordat din timpul si atentia ta si mi-ai scris. Inseamna foarte mult pentru mine.
      De cand ma stiu am avut deseori ( bine, nu stiu cat de des fata de altii, nu am statistici 🙂 ), observatii pe care eu le pot numi de „anormalitate”. Observatia asta cu zambetul si cu hainele terne ma preocupa de mult timp. De exemplu, in Targu Mures ( vazut cu ochii mei) am vazut atatea haine colorate, uneori asortate cu gust alteori stridente, dar de fiecare data extrem de vii, incat contrastul cu Bucurestiul a venit de la sine.
      Apoi treaba cu zambetul ma preocupa. Stiu ca nu suntem doar fizic ci si energie si informatie si mai ales in lumina descoperirilor se si confirma. Nu putem trai in miezul unui ocean energetic si informational ( cuantic, multidimensional, etc.) fara a avea si schimburi energetice si informationale cu mediul. Ar fi pur si simplu imposibil. Acum, facand apel la curentele noi din psihologie, la psihologia transpersonala, la comunicarea cu emisfera dreapta, la telepatie si altele ( ma opresc aici) se confirma ca noi modelam destinele noastre si lumea si prin ganduri si atitudini, fie ele doar interne. Apoi, principiul Zen ca forma naste fondul se confirma. Daca tot timpul suntem incruntati si distanti fata de semenii nostri, izolati fata de ei, pana la urma si viata se va incrunta la noi. Ceea ce se intampla. Daca eu zambesc in fiecare zi, pana la urma zambetul se interiorizeaza printr-un proces de integrare neuro-psihologica, in paralel cu schimbarea perceptiei starilor inbterioare ( incep sa ma simt mai bine, se secreta endorfine, se schimba tonusul muscular, etc.).
      Deci zambiti , va rog, pentru a va fi mai bine!
      Ludovic

      Scris de Ludovic Sandulescu | 22 Februarie 2012, 11:08
  2. Buna Diana,

    Si pe mine ma atinge comentariul tau. Am nevoie de parerile oamenilor ca sa ma obiectivez. Ceea ce tu relatezi, despre pornirea de a zambi si apoi de a te abtine vine desigur din scenariul de viata si din episcript. Evident pornirea de a te abtine ti s-a transmis transgenerational. Este o schema foarte simpla , numita a scenariului. O sa-l atasez la un moment dat, poate intr-un articol dedicat. In orice caz, si „nu zambi” poate fi o injunctie, alaturi de a „nu arata ce simti” sau „nu te bucura”. Evident ca mesajele de acest gen se transmit energetic, psihologic ( ascuns=ulterior) , de la copilul parintelui ( poate chiar ca de la P1?) catre copilul copilului. Si astfel se ocoleste cenzura din adult (A) atat a parintelui cat si a copilului precum si cenzura din parintele copilului (P), care pana la o varsta ( uneori toata viata) ia cu eticheta de „valoare” tot ce vine de la parinti. Culmea, chiar si in adolescenta si la maturitate, suntem permeabili la mesajele parentale, deoarece asa suntem formati.
    Episcriptul are si aici un rol. Adica internalizam in mod automat ceea ce vedem, copiem. Vedem in jur oameni incruntati, ajungem sa ne abtinem sa zambim.
    Uite ce analiza interesanta a pornit de la comentariul tau! Multumesc si astept alte comentarii, inclusiv la raspunsul meu, daca asa consideri.

    Scris de Psiholog Ludovic Sandulescu | 14 Februarie 2012, 17:49
  3. Imi place foarte mult ideea si stiu ca ai mai punctat asta si cu alte ocazii. Sunt de acord. Cred ca ai zis foarte bine, deja e ceva inconstient. Eu una m-am nascut in ’89, nici vorba sa tin minte mitinguri sau comunism sau sa stiu ce inseamna mai mult decat aud din povestile celor mai in varsta sau din cartile de istorie. Si totusi, citind despre lipsa zambetului, imi veneau in minte o gramada de momente cand, mergand pe strada dupa o zi foarte buna, imi venea sa zambesc – si nu stiam cum sa-mi ascund mai repede zambetul daca mai erau oameni pe strada, de parca era, cum spui si tu, tabu. Imi amintesc si cand intr-o conversatie oarecare imi venea sa zambesc si imi retrageam privirea, de parca ar fi fost cumva prea multa expunere si intimitate sa ma uit la celalalt si sa ma vada zambind. Si alte ocazii in care imi abtin cate un zambet – la propriu. Asta in cazul meu, care nici nu am prins comunismul, si chiar mi se spune ca zambesc des. Ma duce cu gandul la acel „ceva” care se transmite transgenerational, emotia de dincolo de continut, de evenimentele care au generat-o candva.
    Chiar m-a atins articolul tau. Foarte frumoasa initiativa, invitatia asta la culoare si zambet.

    Scris de Diana | 13 Februarie 2012, 20:55

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Februarie 2012
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  
%d blogeri au apreciat asta: